37887 afisari
Interviu Natașa Raab - ”Din dragoste, cu cele mai bune intenții”
publicat in data de 29-10-2011

 

Carolina: De curând v-ați întors de la Festivalul de Film de la Locarno, unde ați participat cu filmul ”Din dragoste, cu cele mai bune intenții”. Povestiți-ne ce s-a întâmplat acolo.


 

Natașa Raab: Într-adevăr, am avut bucuria de a fi în delegația care a reprezentat România la Festivalul de film de la Locarno din Elveția, deoarece filmul de lung – metraj “ Din dragoste cu cele mai bune intenții” regia și scenariul Adrian Sitaru a fost selecționat la acest prestigios festival, care a lansat nume de referință în cinematografia mondială actuală.

Prima prezentare a filmului s-a facut în sala Fevi care are 3000 de locuri și țin minte că-mi făceam emotii că la ora când a fost prima prezentare în fața publicului la 16,30 nu va fi lume, dar sala era trei sferturi plină, ca apoi a doua zi să auzim că nu se putea intra în sală. Au urmat conferințe de presă, din care ne-am putut da seama că atât specialiștii cât și publicul a primit bine această poveste de viață de-a ”râsuplânsu”, cu toate că am remarcat că prin traducere s-au pierdut anumite nuanțe ironice pe care publicul român sper că le va detecta. Apropos, premiera în țară va avea loc la sfârșitul lunii octombrie, probabil la Cinema Studio din București și sper ca producătorii să-l aducă și în cinematografele din Craiova. Sunt multe de spus despre acest festival, un fel de văr al Festivalului de la Cannes, există o selecție a filmelor mai comerciale care sunt vizionate în Grande Plazza unde publicul își dă și el votul, și competiția internațională în care am intrat și noi și iată că filmul nostru a luat doi Leoparzi, unul pentru cea mai bună regie- Adrian Sitaru și pentru cel mai bun actor- Bogdan Dumitrache ( fiul meu din film).

A fost o mare bucurie și onoare pentru mine să joc în acest film, mai ales c-am auzit după ce am început filmările că pentru acest rol un an de zile s-a tot căutat protagonista, eu fiind penultima actriță care a dat proba pentru acest rol. Adrian Sitaru este la a doua mare recunoaștere internațională, prima lui izbândă fiind cu filmul Pescuit sportiv. Ediția din acest an de la Locarno a fost cu o superbă retrospectivă Minnelli, cu participarea unor mari vedete ca Harrison Ford, Claudia Cardinale,etc. Locarno este un orășel pitoresc aflat lângă lacul Maggiore, care trăiește intens perioada festivalului, care aduce mii de turiști și iubitori ai filmului de calitate. A fost o experiență de neuitat să fiu acolo.


 

Carolina: În ce piese de teatru vă pot vedea craiovenii?


 

N.R.: Pe lângă spectacolele din stagiunea trecută care au rămas pe afiș: Năpasta (sala I.D.Sirbu), Romeo și Julieta, Balconul, Noroc și Sănătate (Sala Amza Pellea), invit publicul craiovean la noua premieră pe 1 octombrie cu piesa Tartuffe de Molliere în regia lui Kinkecs Elemer, una din piesele de referință din dramaturgia clasică,o comedie amară cu multe conotații actuale, așa cum au toate testele valoroase, o comedie acidă despre oameni și societatea în care trăiesc.


 

Carolina: Cum vă împărțiți între atâtea proiecte, filme, seriale tv, spoturi publicitare, teatru?


 

N.R.: Cu grijă și multă seriozitate, pentru a nu încurca programul de lucru al fiecărei echipe. Sigur că aceasta presupune un bagaj de muncă mai mare, mai mult stres, dar când ești un bun profesionist faci de așa natură încât să fii în cea mai bună formă la fiecare proiect și-i mulțumești Domnului că ai de lucru, că lumea te solicită, te rogi pentru putere de muncă și sănătate ca să le duci la bun sfârșit pe toate.


 

Carolina: ”Prea acră, prea dulce, prea tare” nu este titlul unei piese de teatru, este replica dintr-un spot publicitar în care sunteți personajul principal. Ce înseamnă să fii imaginea unei companii?


 

N.R.: ”... prea bun, prea ca la țară”... Da, de obicei sunt selectivă cu spoturile publicitare, dar această campanie publicitară m-a atras încă de la probe. Tot așa au existat sute de actrițe, liste lungi, liste scurte, ”ați rămas trei ...etc”. Sigur, într-o astfel de campanie sunt implicați mai mulți factori de decizie: agenția, clientul, regizorul, etc. Se caută o actriță care să aibă și un ușor accent ardelenesc, să fie autoritară. Erau deci niște implicații actoricești și bun, până la urmă cei doi factori de decizie dar mai ales clientul a ales și astfel am devenit “coana Chiva” care îi învață pe specialiști cum se face un iaurt Prea bun, prea ca la țară”!

Ce ne-a bucurat a fost că a avut un impact foarte mare, a intrat în mentalul publicului și asta ca actriță m-a bucurat. E greu în câteva secunde să spui o poveste. Era ceva nou să joc o țărancă (a avut un succes așa de mare c-a devenit și subiect de parodie pentru o emisiune pamflet. Ce e mai nostim, când am filmat cu colegul meu, actorul Andi Vasluianu (care este personajul principal în campania de la “Savana, o culoare pentru fiecare“) în care eu eram soacra autoritară căreia “verdele acela îi scoate ochii”,regizorul spotului mi-a spus că nu m-a recunoscut în Coana Chiva. Pentru un actor este un mare compliment, e bine să ai o cât mai mare gamă interpretativă, să poți interpreta personaje cât mai diferite tipologic.


 

Carolina: În curând se vor decerna premiile ”Galei Femeilor de Carieră din Oltenia”, unde sunteți nominalizată de public la categoria ”cel mai bun actor”. Care premiu vi se pare mai important, cel în care decide o echipă de profesioniști sau cel în care publicul, cei care vă iubesc și vă apreciază munca și talentul, vă votează? Care este recunoașterea supremă?


 

N.R.: Recunoașterea unui juriu de specialitate este recunoașterea calităților tale profesionale, a muncii tale cu tine însuți, pentru îmbogățirea, continua perfecționare a mijloacelor de expresie specifice actorului de teatru și film.Trebuie știut că atunci când ești pe scenă e una, și când ești pe un platou de filmare e altceva, instrumentele profesionale sunt diferite. Este o recunoaștere STRICT PROFESIONALĂ care de multe ori poate cădea și sub influența subiectivismului.

Recunoașterea muncii tale de către ”MĂRIA SA, PUBLICUL implimult mai multe. Cea mai importantă notă este iubirea!

Iubirea și aprecierea publicului nu trebuie confundată cu “popularitatea” care de multe ori dă de furcă juriilor de specialitate în anumite concursuri...( vezi tv.) Nu tot ce e popular e și de calitate! Avem multe “personaje” în societatea noastră, în toate domeniile vieții sociale, tot felul de “figuri-vedete,”dive”, care sunt într-o asemenea măsură de “po p u l a r i z a t eîncât tind să fie luate drept modele de cei mai tineri și nu întotdeauna alegerile sunt de calitate, dar mă rog, sunt ”populare”.

Dar, când un public CUNOSCĂTOR al meseriei tale, al activității tale simte că s-a copt momentul acela în care poate spune da, ne-a plăcut ce-a acumulat, rezultatele activității ei din acel an s-au văzut, a fost pe placul ochiului și sufletului, am ajuns s-o îndrăgim pentru ceea ce face; (o adolescentă m-a oprit în București pe stradă și mi-a spus “în viața fiecăruia ar trebui să existe o Hermina”) aluzie la un personaj dintr-un serial, sau (zilele trecute o doamnă în Craiova:“am văzut Năpasta de vreo 11 ori și tot am să mai vin s-o văd pe Ana ),sau remarcile simpatice “ce mai faceti, e prea bun, e prea ca la țară, “ verdele ăsta nu vă scoate ochii în evidență, nu?”, ei da, când un astfel de public îți dă un vot de IUBIRE și APRECIERE, da, înseamnă foarte mult pentru psihicul și motivația de A FI în continuare și e IMPORTANT!


 

Carolina: Un mesaj pentru cititoarele Carolinei.


 

N.R.: Să fie sănătoase, frumoase, să-și păstreze tinerețea spiritului în tot ce fac, profesional și sentimental, să nu uite că lumea ar fi fără sens și săracă fără femei (ca asta să le dea imbold de-a fi mereu apreciate într-o lume a bărbaților).

Vă mulțumesc pentru iubirea și aprecierea domniilor voastre, pentru acest premiu, care va ocupa un loc foarte important în galeria premiilor primite de-a lungul carierei mele, pentru încărcătura sa sentimentală ! Fiți binecuvântate în tot ce faceți!

Cu drag, Natașa Raab Guțul


 

Interviu de Mariana Safta

 

 

 

 



Te-ar mai putea interesa:


Comenteaza
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume*:
Email:
Comentariu*:
Cod de verificare:
Introduceti codul de mai sus:
 
Revista lunii. Descarca format PDF 8 martie - 8 aprilie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  2 anul 5
Revista lunii. Descarca format PDF.22 ianuarie -22 februarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 5
.
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 decembrie -17 ianuarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  12 anul 4
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 noiembrie-17 decembrie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  11 anul 4
.
Revista lunii octombrie - descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  10 anul 4
Revista lunii septembrie descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  9 anul 4
----
Revista lunii iunie- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  6 anul 4
----
Revista lunii mai- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  5 anul 4
Revista lunii aprilie - format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  4 anul 4
Revista lunii martie format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  3 anul 4
Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 4 Revista lunii decembrie- forat PDF

http://www.tvoltenia.ro/