2175 afisari
„Domnişoara Pogany” ramane la Craiova
publicat in data de 24-04-2012

 Muzeul de Artă din Craiova a câştigat, în urmă cu câteva zile, procesul intentat de moştenitoarea fostului proprietar al sculpturii din bronz „Domnişoara Pogany”, realizată de Constantin Brâncuşi, prin care aceasta a solicitat magistraţilor Tribunalului Bucureşti restituirea lucrării, aflată în patrimoniul instituţiei de cultură.

Potrivit soluţiei pronunţate de judecătorii Tribunalului Bucureşti, reclamanta va trebui să plătească Muzeului de Artă din Craiova suma de 4.960 lei, reprezentând onorariul de avocat. „Respinge ca neîntemeiată cererea de chemare în judecată formulată în contradictoriu cu pârâtul Muzeul de Artă din Craiova. Obligă reclamanta să plătească pârâtului cheltuielile de judecată în cuantum de 4.960 lei, reprezentând onorariul de avocat”, se arată în decizia judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti. 

„Decizia magistraţilor bucureşteni este binevenită, dar care, pe mine personal, nu mă surprinde. Am spus-o de la începutul acestui proces că dreptatea se află de partea Muzeului de Artă din Craiova, instituţie care a intrat în posesia sculpturii «Domnişoara Pogany», după ce lucrarea a fost cumpărată de la proprietarul piesei, Octavian Moşescu, în anul 1976.

Consiliul Judeţean Dolj a susţinut financiar acţiunile în instanţă ale avocaţilor care au apărat Muzeul de Artă din Craiova. Este un semnal că nu suntem dispuşi să dăm nici un pas înapoi, atunci când vine vorba de apărarea şi păstrarea bunurilor aflate în proprietatea acestui judeţ. Mă bucur că prin implicarea Consiliului Judeţean am reuşit să menţinem acest patrimoniu moştenit de la Constantin Brâncuşi neatins”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa.

Lucrarea „Domnişoara Pogany” este una dintre cele şase opere ale lui Constantin Brâncuşi, deţinute de Muzeul de Artă din Craiova. Astfel, la muzeul din Craiova sunt expuse șase opere ale lui Constantin Brâncuși - „Cap de Copil”, „Orgoliu”, „Coapsa”, „Sărutul”, „Vitellius” și „Domnișoara Pogany”, precum și șase obiecte care au aparținut marelui sculptor –Aparat de Fotografiat, Creion, Cutie, Ecorșeu, Scaun Colțar și Scrisoare.

Consiliul Judeţean Dolj va construi în anii următori, printr-un proiect cu finanţare europeană, un pavilion expozițional modern dedicat marelui sculptor Constantin Brâncuși, ale cărui costuri, potrivit unui studiu de fezabilitate realizat de reputatul arhitect Dorian Ștefan, se ridică la patru milioane de euro.



Te-ar mai putea interesa:


Comenteaza
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume*:
Email:
Comentariu*:
Cod de verificare:
Introduceti codul de mai sus:
 
Revista lunii. Descarca format PDF 8 martie - 8 aprilie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  2 anul 5
Revista lunii. Descarca format PDF.22 ianuarie -22 februarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 5
.
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 decembrie -17 ianuarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  12 anul 4
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 noiembrie-17 decembrie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  11 anul 4
.
Revista lunii octombrie - descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  10 anul 4
Revista lunii septembrie descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  9 anul 4
----
Revista lunii iunie- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  6 anul 4
----
Revista lunii mai- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  5 anul 4
Revista lunii aprilie - format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  4 anul 4
Revista lunii martie format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  3 anul 4
Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 4 Revista lunii decembrie- forat PDF

http://www.tvoltenia.ro/