31401 afisari
Bruxismul, un obicei vicios
publicat in data de 31-05-2009

Bruxismul sau, mai popular, scrâşnirea dinţilor este un obicei vicios care constă în lovirea sau frecarea dinţilor antagonişti între ei. Este de două feluri: diurn sau nocturn – după perioada zilei în care se manifestă. Cel diurn se manifestă de obicei în timpul unor activităţi cotidiene mai mult sau mai puţin stresante sau în momente de o anumită intensitate emoţională. Pacientul trebuie să fie conştient de existenţa acestui obicei vicios şi să încerce să-l evite. Bruxismul nocturn poate avea cauze psihologice – lipsa odihnei, anxietate, frică, agresivitate reprimată, pentru care o terapie comportamentală este necesară, sau stomatologice – dureri dentare (legate de erupţia dinţilor la copii), dizarmonii ocluzale, proteze dentare incorect adaptate, etc.
Acest obicei este foarte des întâlnit, mai importante fiind durata, frecvenţa şi intensitatea fenomenului. Persoanele care scrâşnesc din dinţi, bruxomanii, au uneori şi obiceiuri asociate cum ar fi muşcarea gingiei obrajilor, buzelor, rosul unghiilor, etc. Bruxismul duce la abrazarea suprafeţelor dentare aflate în contact în timpul scrâşnirii dintilor şi la apariţia de dureri faciale. În timp, dintele îşi poate pierde smalţul, expunându-se astfel dentina. Astfel apare sensibilitate marcată. Broxomanii pot prezenta dureri în articulaţia temporo-mandibulară care se pot manifesta prin pocnete şi cracmente articulare.
Dacă stress-ul este cauza majoră a bruxismului, pacienţii trebuie să găsească mijloace de relaxare, eventual prin ajutor specializat. Medicul stomatolog poate prescrie miorelaxante pentru relaxarea musculaturii mandibulare.
Purtarea unui dispozitiv în timpul somnului – gutiera nocturnă, poate remedia problema bruxomanilor nocturni. Acest dispozitiv este confecţionat pentru fiecare pacient în parte dintr-un material transparent, moale ce se mulează pe dinţii de sus pentru a-i împiedica să-i macine pe cei de jos. Dispozitivul nu reprezintă însă o soluţie definitivă. Soluţia definitivă constă în eliminarea cauzelor comportamentale sau stomatologice.
Pentru ameliorarea durerilor musculare este recomandată adesea învăţarea unor modalităţi de relaxare a limbii, dinţilor şi buzelor. Poziţionarea limbii spre palat, separarea arcadelor dentare cu apariţia unui spaţiu de inocluzie şi închiderea buzelor poate determina schimbarea comportamentului pacientului şi ameliorarea simptomelor.
Medicul stomatolog poate să diagnosticheze dacă suferiţi de bruxism şi vă poate sfătui asupra modalităţilor de tratament adecvate, individualizate pentru a opri acest obicei.



Te-ar mai putea interesa:


Comenteaza
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume*:
Email:
Comentariu*:
Cod de verificare:
Introduceti codul de mai sus:
 
Revista lunii. Descarca format PDF 8 martie - 8 aprilie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  2 anul 5
Revista lunii. Descarca format PDF.22 ianuarie -22 februarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 5
.
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 decembrie -17 ianuarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  12 anul 4
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 noiembrie-17 decembrie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  11 anul 4
.
Revista lunii octombrie - descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  10 anul 4
Revista lunii septembrie descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  9 anul 4
----
Revista lunii iunie- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  6 anul 4
----
Revista lunii mai- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  5 anul 4
Revista lunii aprilie - format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  4 anul 4
Revista lunii martie format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  3 anul 4
Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 4 Revista lunii decembrie- forat PDF

http://www.tvoltenia.ro/