14263 afisari
Te-ai despărţit de iubitul tău ?
Sfaturi pentru a trece mai uşor peste perioada critică
publicat in data de 05-01-2009

Nu privi despărţirea de partener  ca pe o catastrofă. Nu eşti nici prima, nici ultima care trece prin aşa ceva. Priveşte cu încredere spre viitor şi fi sigură că peste un timp ai să râzi de ceea ce ţi se întâmplă acum.

Concentrează-te pe carieră! Lucrează mai mult, chiar şi peste program, astfel încât să iţi ocupi toată ziua şi să nu te năpădească  amintirile. Sunt totuşi  momente, când, fără să vrei, gândul îţi zboară la el. Chiar dacă se întâmplă asta, trebuie să înţelegi că nu poţi trăi din amintiri. Viaţa merge înainte, la fel trebuie să meargă şi a ta.

Dacă ai prieteni comuni cu ai lui, încearcă sa îi eviţi o perioadă. Întâlnirea cu ei nu face  decât  să îţi amintească  de excursiile sau petrecerile făcute  în perioada când eraţi împreună.

Nu te închide în casă şi nu refuza invitaţia prietenelor de a ieşi în oraş. Indicat ar fi să te întâlneşti cu prietene care sunt singure, ca şi tine. În mod sigur nu îţi va plăcea să le auzi spunând la plecare „mă duc acasă, mă aşteaptă iubitul”.

Scapă de toate obiectele din casă care i-au aparţinut lui. Poţi să i le returnezi sau le poţi arunca. Nu îţi va face bine să deschizi dulapul din baie şi să găseşti acolo  aparatul lui de ras.

Foarte important, nu încerca să te victimizezi. Nu te ajută cu nimic dacă te plângi în continuu pe umărul celei mai bune prietene cât de nefericită eşti. Şi aceasta te va înţelege până la un punct.

Plimbă-te, du-te la shopping, delectează-te cu o carte bună, cheamă-ţi o prietenă şi staţi la o mică bârfă. Toate astea te vor ajuta să  treci mai uşor peste această perioadă grea.

Nu te apuca să mănânci în neştire, dând vina pe depresie. Nu faci decât să pui  kilograme pe tine, ceea ce te va deprima şi mai mult. Chiar dacă nu ai chef de nimic, nu te neglija!

Nu face greşeala să te arunci în braţele primului venit, sperând că astfel îl vei uita mai repede pe fostul. Nu aceasta este soluţia la problemele tale şi nu faci decât să complici şi mai mult situaţia. Dacă pe moment îţi va fi bine şi întâlnirile cu noul prieten te vor face să mai uiţi de probleme, pe parcurs o să începi să îl respingi, pentru că o să realizezi că nu simţi nimic pentru el. Nu are rost să te minţi. Poate o perioadă în care să stai singură îţi va prinde bine. Ai astfel timp să meditezi şi să vezi unde ai greşit şi ce greşeli nu ar trebui să le mai repeţi atunci când vei fi pregătită pentru o nouă relaţie.



Te-ar mai putea interesa:


Comenteaza
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume*:
Email:
Comentariu*:
Cod de verificare:
Introduceti codul de mai sus:
 
Revista lunii. Descarca format PDF 8 martie - 8 aprilie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  2 anul 5
Revista lunii. Descarca format PDF.22 ianuarie -22 februarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 5
.
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 decembrie -17 ianuarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  12 anul 4
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 noiembrie-17 decembrie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  11 anul 4
.
Revista lunii octombrie - descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  10 anul 4
Revista lunii septembrie descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  9 anul 4
----
Revista lunii iunie- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  6 anul 4
----
Revista lunii mai- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  5 anul 4
Revista lunii aprilie - format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  4 anul 4
Revista lunii martie format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  3 anul 4
Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 4 Revista lunii decembrie- forat PDF

http://www.tvoltenia.ro/