24448 afisari
Soţul din vis
publicat in data de 02-09-2010

Ce femeie nu-i atrasă de ghicitul în palmă, în cafea, în bobi sau în orice se mai poate vedea viitorul? Şi nu neapărat viitorul omenirii, ci al ei, al femeii. Habar nu am care femeie nu e tentată de aşa ceva, dar ştiu sigur că eu, una, sunt.
Recunosc, nu m-am dus niciodată la vreo vrăjitoare. Vrăjitoarele abia aşteaptă să le cazi în plasă, să-ţi spună că ai cununiile legate sau argint viu în corp, ca să te sece de bani. Pornind de la fireasca premisă că nu mi-a făcut nimeni vrăji pentru legatul cununiilor, am vrut să aflu într-o bună zi, de fapt într-o noapte, cea de Bobotează, cine-mi va fi soţ. Trebuie să-ţi pui busuioc sub pernă şi nu mai ştiu exact ce mici ritualuri, aflate la îndemâna oricui, ai de înfăptuit. Să dormi în noaptea cu pricina, asta e obligatoriu, fiindcă ursitul ţi se va arăta în vis. Au trecut de atunci aproape douăzeci de ani, eu terminasem de curând liceul şi, desigur, nu eram măritată.
Rareori îmi aduc aminte ce-am visat după ce mă trezesc, dar visul acelei nopţi de Bobotează şi de pomină l-am păstrat clar întipărit în memorie. Eram într-o călătorie destul de halucinantă, cum doar în momente de reverie se întâmplă. Plecasem cu un avion preistoric, zburam aşa, aiurea cu un aparat care semăna mai degrabă cu unul de jucărie decât cu cel al lui Aurel Vlaicu, şi de aceea nu-i de mirare că avionaşul meu s-a prăbuşit sau eu am căzut din el, nu mai ştiu. Eram îngrozită la gândul că mă voi izbi de stânci sau betoane, când deodată a răsărit lângă mine, în cer, un băiat care, fără să mai piardă vremea cu vreo introducere, ceva, m-a luat ca pe un fulg şi a aterizat cu mine la sol tot precum un fulg. Nu mi-am dat seama dacă avea sau nu paraşută, dar îmi plăcea băiatul, înăltuţ, subţire, cu ochi verzi, şi-atunci, în vis, am relizat că îmi visez sortitul şi i-am spus că ne e scris să ne căsătorim, că-i noaptea de Bobotează şi el mi s-a arătat în somn. M-am trezit şi am ţinut minte acel chip, pesemne al viitorului meu soţ. Alt bărbat nu mai visasem. Am iscodit-o în acea zi pe prietena mea Manuela, care dormise şi ea cu busuioc sub pernă, fuseserăm vorbite. Ea nu visase nimic, sau cel puţin nu-şi aducea aminte.
Trecuseră ani buni de la memorabilul meu vis. Avusesem câţiva prieteni între timp, dar niciunul care să semene cu ursitul meu. Bine, nu-mi imaginam că ne vom cunoaşte salvându-mă de la prăbuşirea din avion, mai ales că am rău de înălţime, nu călătorisem niciodată astfel. Nici nu-mi imaginam măcar că ne vom cunoaşte neapărat, credeam şi nu credeam în preziceri.
Şi într-o zi, să vezi şi să nu crezi! De altfel, sunt convinsă că nu mă veţi crede: l-am văzut şi mi l-am amintit instantaneu, era el, el cel din vis, în carne şi oase. Eram - jenant de banal! - la coadă la un ghişeu, el îşi terminase treaba la alt ghişeu din aceeaşi clădire şi pleca. Am stăruit cu privirea asupra lui, s-a uitat şi el la mine... Ca să scriu o poveste senzaţională, aş putea încheia cum că eu şi bărbatul din vis ne-am dus unul către altul ca doi oameni care se cunosc de-o veşnicie şi imediat ne-am unit destinele pentru încă o veşnicie, de-ar fi posibil una ca asta. Dar eu scriu o poveste adevărată: s-a uitat la mine şi şi-a văzut de drum, iar eu am rămas la coadă. M-am măritat între timp, doar că soţul meu nu seamănă deloc, dar deloc, cu băiatul acela, şi l-am cunoscut pe pământ, în Craiova.
Magdalena



Te-ar mai putea interesa:


Comenteaza
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume*:
Email:
Comentariu*:
Cod de verificare:
Introduceti codul de mai sus:
 
Revista lunii. Descarca format PDF 8 martie - 8 aprilie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  2 anul 5
Revista lunii. Descarca format PDF.22 ianuarie -22 februarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 5
.
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 decembrie -17 ianuarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  12 anul 4
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 noiembrie-17 decembrie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  11 anul 4
.
Revista lunii octombrie - descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  10 anul 4
Revista lunii septembrie descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  9 anul 4
----
Revista lunii iunie- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  6 anul 4
----
Revista lunii mai- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  5 anul 4
Revista lunii aprilie - format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  4 anul 4
Revista lunii martie format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  3 anul 4
Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 4 Revista lunii decembrie- forat PDF

http://www.tvoltenia.ro/