38282 afisari
Liana Dumitrescu, “președintele spațiului cosmic”
publicat in data de 04-12-2010

E notar, are o familie minunată, prieteni care o iubesc. Toate acestea ar fi de ajuns pentru o tânără femeie. Nu și pentru deputata Liana Dumitrescu, care încearcă întotdeauna să se depășească pe sine și care, de curând, s-a săturat să se limiteze la rezolvat probleme pământene și a trecut la cele spațiale.

Carolina: La sfârșitul lunii octombrie a avut loc Conferința Interparlamentară pentru Spațiu 2010, în cadrul căreia România a deținut șefia. Ce ne povestiți despre acest eveniment la care ați participat?
L. D.: European Interparlamentar Space Conference se referă la politica spațială. “Space” e o chestiune politică ce nu se poate face de un singur stat e mai mult o chestiune internațională, decât națională. EISC a fost înființată în 1999 și este un forum de cooperare între parlamentele statelor europene. Cei trei piloni de susținere comună sunt: Parlamentul European, Parlamentele Naționale și Agenția Spațială Europeană.  Zece state sunt membre permanente ale conferinței: Belgia, Germania, Franța, Polonia, Cehia, Spania, România, Luxemburg, Italia și Marea Britanie.
Președenția este rotativă anual, iar România a avut șefia anul acesta. E o mare realizare pentru că România, deși nu e statul cel mai dotat, a devenit președinte în 2010. E o lume a bărbaților și e formidabil că o femeie a fost aleasă președinte. Eu am fost invitată cu o săptămână înainte de conferință, pe 26 octombrie, la Bruxelles, de Parlamentul Eurpean, pentru a prezenta rezoluția de la București. 2010 este un an important pentru România pentru că țara noastră va adera la Agenția Națională Spațială. În 2010 - 2011 avem președinția Comitetului de la ONU. Beneficiul politic este că România e o parte a familiei de țări care promovează și susțin înalta tehnologie. Noi, românii, trebuie să producem lucruri serioase, nu papuci de plastic pentru că nu avem cum să concurăm cu chinezii.

Carolina: În curând va fi lansat în spațiu primul satelit de către cercetătorii români. Încep cu această întrebare tocmai pentru a înțelege mai bine cititorii noștri cu ce vă ocupați. Care este rolul dumneavoastră în acest proiect și când va fi trimis Goliat (numele satelitului)?
L. D.: Agenția Spațială Română  prin intermediul câtorva tineri cercetători a construit primul satelit românesc  Goliat,  care trebuia lansat acum doi ani. Rolul meu este să promovez tineri cercetători, oameni de știință, pe care să îi păstrăm în România.
Agenția lucrează în multe proiecte. Cel mai des, sateliții sunt folosiți în dezastre. Aflați asupra dezastrelor, preiau imagini și le transmit imediat. Noi facem parte din charter.

Carolina: Dumneavoastră sunteți deputat pentru minoritățile din România. Cum este Liana Dumitrescu în Parlament, diferită de cea pe care o știu prietenii și rudele sau în mare parte, aceeași?
L.  D.: Sunt foarte diferită, în sensul unei abordări foarte realiste și cu încercarea de a determina efectele deciziilor. Cu prietenii sunt inimă largă, aici fac loc emoțiilor, în Parlament nu! Partea comună e faptul că nu îmi schimb principiile și modul de a gândi.

Carolina: Cariera vă ocupă aproape tot timpul. Ce v-ați dori să faceți într-un eventual concediu prelungit, ați lua o pauză sau v-ați implica în alte activități?
L. D.: Acum sunt în concediu și sunt implicată în multe activități. Nu neglijez niciodată comunitatea macedoneană și nu trebuie să uităm nici faptul că sunt notar. Mi-aș dori să am un concediu prelungit, dar nu a fost posibil deocamdată. Poate reușesc să ajung la ski în ianuarie.

Carolina: Pentru că reprezentați macedonenii  aș vrea să vorbim puțin despre obiceiurile acestora. Ce tradiții trebuie să respecte femeia macedoneană?
L. D.: Tradiția macedoneană pune mama pe primul loc. Bucătăria macedoneană e recunoscută pentru rețetele variate si eu gătesc cu plăcere mâncarea noastră tradițională, însă nu prea am timp suficient pentru asta. Sunt pasionată de bijuteriile antice macedonene, pe care le colecționez și am și un costum popular tradițional pe care îl port cu plăcere ori de câte ori am ocazia.

Carolina:De ce depinde cel mai mult ascensiunea socială, de noroc, de susținere, de gândire pozitivă sau de muncă?
L. D.: Depinde destul de mult de susținerea celor dragi, a celor care cred în tine, dar cred că este nevoie și de gândire pozitivă și muncă.

Carolina: Deși trăim într-o perioadă în care rolul femeii nu mai e să stea la cratiță, multe craiovence au fost silite să rămână acasă, din cauza crizei economice. Ce le sugerați să facă, să se mute în alt oraș, să se reorienteze profesional sau să se relaxeze, să-și vadă de treburile casnice până când va trece criza?
L. D.: Eu cred că trebuie să facă fiecare ce simte. Poți să trăiești mai bine și onorabil, poți face un efort pentru asta. Ca femeie, poți avea multe activități, de la croșetat la prăjituri, care să îți aducă un ban în casă. Pe de altă parte, dacă  situația financiară le permite, pot sta foarte bine în fața televizorului, dacă asta își doresc.

Carolina: În afară de profesia dvs, care sunt celelalte lucruri pe care le iubiți?
L. D.: Îmi place să citesc. Îmi place muzica: Santana, Carreras, Dumitru Leșe. Refuz categoria kitsch și orice formă de pseudocultură. Nu sunt un om de artă, sunt un om care apreciază lucrurile frumoase și de calitate.

Carolina: Cât de important e aspectul fizic în cazul unei doamne care reprezintă Parlamentul? Cât de mult se pune accent pe stilul vestimentar?
L. D.: Nu contează neapărat aspectul fizic, însă stilul trebuie să fie neapărat spre clasic. Contează dacă ești perceput ca un om serios, nu dacă ești modern sau ai haine de firmă. Trebuie să porți tu hainele, nu să te poarte ele pe tine. Eu am o abordare nonconformistă, merg uneori în blugi la Parlament, însă când vine vorba de ședințele solemne sunt foarte atentă la costumația mea. Din experiența mea politică, ambalajul contează, însă nu și fără conținut.

Carolina: Sunteți o femeie puternică, optimistă, ambițioasă, plină de energie și inițiativă, care pare să nu obosească niciodată. E o rețetă a acestui fel de a fi sau te naști așa?
L.D.: Cu o parte te naști, una o vezi în familie, o parte ți-o formezi tu. Cel puțin asta a fost rețeta mea.

Carolina: Cum depășiți momentele dificile din viața dumneavoastră?
L.D.: În general, repede. Am avut multe momente dificile. Cele mai multe erau legate de prietenii care m-au dezamăgit. Important e să nu lași ca aceste lucruri să te schimbe. Eu încerc din răsputeri să rămân la fel, chiar dacă uneori iau palme. Nu trebuie să  ne lăsăm pervertiți de răul din jurul nostru.

Carolina: Pentru că vrem să ne apropiem și de omul Liana Dumitrescu, nu numai de deputat, spuneți-ne care este filmul dvs preferat, cartea preferată, florile preferate, bijuteriile preferate.
L. D.: Lalele și liliacul, opera lui Shakespeare, filmele clasice, cum ar fi Casablanca, filmografia europeană și, ca actor român îl prefer pe  Birlic. Îmi plac foarte mult perlele.

Carolina: Un subiect de care sunt preocupate majoritatea femeilor e bărbatul ideal. Există sau e un mit? Cum ar trebui să fie acesta în viziunea dvs.?
L. D.: Bărbatul ideal trebuie să fie un om pe care să-l respect. Nu accept să fiu dominată, dar nici să îl domin. O relație, din punctul meu de vedere, trebuie să fie bazată pe respect reciproc. Eu mă îndrăgostesc foarte greu și îmi trece ușor.
Oana Cătănoiu



Te-ar mai putea interesa:


Comenteaza
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume*:
Email:
Comentariu*:
Cod de verificare:
Introduceti codul de mai sus:
 
Revista lunii. Descarca format PDF 8 martie - 8 aprilie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  2 anul 5
Revista lunii. Descarca format PDF.22 ianuarie -22 februarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 5
.
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 decembrie -17 ianuarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  12 anul 4
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 noiembrie-17 decembrie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  11 anul 4
.
Revista lunii octombrie - descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  10 anul 4
Revista lunii septembrie descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  9 anul 4
----
Revista lunii iunie- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  6 anul 4
----
Revista lunii mai- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  5 anul 4
Revista lunii aprilie - format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  4 anul 4
Revista lunii martie format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  3 anul 4
Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 4 Revista lunii decembrie- forat PDF

http://www.tvoltenia.ro/