19524 afisari
Sărbătoarea de Florii
publicat in data de 02-04-2011

Duminică 17 aprilie, sărbătorim Floriile. Ziua aceasta este ziua în care Domnul Nostru Iisus Hristos a intrat în Ierusalim și a fost întâmpinat de către locuitorii cetății cu urale și cu ramuri înflorite de finic sau de măslin, fiind recunoscut public ca împărat al celor săraci și simpli, al celor mulți. În această zi se merge la biserică cu ramuri verzi de salcie care se sfințesc în timpul slujbei. Ramurile capătă puteri miraculoase, de aceea este bine să se ia înapoi acasă, să se împodobească icoanele cu ele sau să te încingi cu ele peste mijloc pentru sănătate.

În această zi se sărbătoresc toți cei care poartă nume de floare. Se petrece și se consumă preparate din pește, căci biserica dă dezlegare la pește.
Se spune că :
Așa cum este vremea în ziua de Florii, așa va fi și în prima zi de Paști.
Cine se împărtășește în această zi are șansa să i se îndeplinească dorința ce-și pune atunci când se împărtășește.
În această zi se scot hainele la aerisit, gospodinele coc plăcinte cu mere, varză sau ceapă călită, pe care le împart celor apropiați.
Această zi este cunoscută popular sub denumirea de Nunta Urzicilor pentru că acum încep să înflorească urzicile, semn că nu mai sunt bune pentru a fi mâncate și că postul e pe sfârșite.



Te-ar mai putea interesa:


Comenteaza
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume*:
Email:
Comentariu*:
Cod de verificare:
Introduceti codul de mai sus:
 
Revista lunii. Descarca format PDF 8 martie - 8 aprilie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  2 anul 5
Revista lunii. Descarca format PDF.22 ianuarie -22 februarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 5
.
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 decembrie -17 ianuarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  12 anul 4
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 noiembrie-17 decembrie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  11 anul 4
.
Revista lunii octombrie - descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  10 anul 4
Revista lunii septembrie descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  9 anul 4
----
Revista lunii iunie- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  6 anul 4
----
Revista lunii mai- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  5 anul 4
Revista lunii aprilie - format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  4 anul 4
Revista lunii martie format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  3 anul 4
Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 4 Revista lunii decembrie- forat PDF

http://www.tvoltenia.ro/