69117 afisari
Medicul vă răspunde
publicat in data de 03-05-2011

Claudia Panait, Craiova: Am 28 ani, sunt căsătorită de trei ani și ne dorim să avem un copil. Cu ocazia unor analize de rutină am fost depistată cu hepatită cronică virală C și sunt acum foarte speriată, mai ales că eu nu m-am simțit bolnavă niciodată! Ce riscuri există dacă rămân însărcinată, ce tratamente se pot face și ce probleme poate avea viitorul meu copil? Vă mulțumesc!

Doctor Sergiu Cazacu: Hepatita cronică virală C este o suferință mai răspândită decât se cunoaște la ora actuală deoarece numeroase cazuri nu au manifestări clinice. Din acest punct de vedere este foarte probabil ca dumneavoastră să aveți virusul de mai mult timp și acum să fie doar vorba despre o descoperire întâmplătoare.

Virusul are în mod obișnuit trei căi de transmitere: prin înțepare sau tăiere cu un instrument contaminat, prin fluide biologice infectate și netestate (în principal produse de sânge) și pe cale materno-fetală. Transmiterea prin tăiere sau înțepare nu se referă doar la manevre medicale, chirurgicale sau stomatologice (sterilizarea riguroasă și utilizarea de instrumentar de unică folosință au redus mult riscul) ci mai ales la tatuaje, manevre cosmetice de tipul manichiurei sau pedichiurei, bineînțeles dacă nu se respectă condițiile de igienă pe care un salon cosmetic este instruit să le urmeze. Transmiterea pe cale sanguină prin transfuzii este practic neglijabilă la ora actuală datorită testării riguroase a donatorilor de sânge. În mod teoretic virusul se poate propaga în diverse fluide biologice, ridicând probleme legate de potențiala transmitere prin sărut, alăptare sau act sexual; aceste căi de transmitere sunt fie infirmate fie cu risc necunoscut sau minim. Studiile au demonstrat că doar 5% din partenerii persoanelor cu infecție virală C sunt infectați, aici putând interveni și alte căi de transmitere. Cu toate acestea, pentru siguranța soțului este bine ca dumneavoastră să aveți instrumentarul de manichiură și obiectele tăietoare personale (de exemplu aparate de ras). Cu toate că riscul de transmitere sexuală este foarte mic, el fiind estimat la sub 4%, utilizarea mijloacelor de protecție de tip prezervativ ar fi indicată.

În ceea ce privește o eventuală sarcină, datele privind riscul de transmitere la făt sunt destul de controversate. Se pare că majoritatea cazurilor de infectare survin la mame care au concomitent infecție HIV. Chiar dacă se produce infecția, de cele mai multe ori hepatita neonatală la făt este ușoară, riscul de cronicizare este însă mare. Din acest motiv este de dorit să analizați posibilitatea efectuării unui tratament antiviral anterior sarcinii, în scopul de a determina eliminarea virusului. Schema aprobată în România pentru tratamentul hepatitei cronice virale C presupune asocierea timp de 48 săptămâni a unei injecții subcutanate cu Interferon administrate o dată pe săptămână cu un antiviral sub formă de comprimate administrate zilnic (Ribavirină). Tratamentul este gratuit (este suportat de Casa Națională de Asigurări) și are rezultate la 50-60% din pacienți. Eliminarea virusului determină o dispariție completă a riscului de transmitere atât la viitorul copil cât și la partener! Așadar, nu trebuie să disperați, este o boală cu care se poate lupta la ora actuală!

Medic primar Cazacu Sergiu Marian
Specialist gastroenterologie, Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Craiova
Policlinica Pan Med



Te-ar mai putea interesa:


Comenteaza
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume*:
Email:
Comentariu*:
Cod de verificare:
Introduceti codul de mai sus:
 
Revista lunii. Descarca format PDF 8 martie - 8 aprilie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  2 anul 5
Revista lunii. Descarca format PDF.22 ianuarie -22 februarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 5
.
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 decembrie -17 ianuarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  12 anul 4
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 noiembrie-17 decembrie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  11 anul 4
.
Revista lunii octombrie - descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  10 anul 4
Revista lunii septembrie descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  9 anul 4
----
Revista lunii iunie- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  6 anul 4
----
Revista lunii mai- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  5 anul 4
Revista lunii aprilie - format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  4 anul 4
Revista lunii martie format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  3 anul 4
Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 4 Revista lunii decembrie- forat PDF

http://www.tvoltenia.ro/