148108 afisari
Durerile pelvine, musafiri nepoftiţi
publicat in data de 06-07-2011

Durerile pelvine sunt tulburări de sensibilitate ale aparatului genital determinate de dereglări menstruale, sexuale sau de reproducere.
Algiile (durerile) pelvine se împart schematic în două mari categorii: ritmate de ciclul menstrual și neritmate de ciclul menstrual.
Durerile pelvine care au legătură cu ciclul menstrual fac parte din trei mari sindroame: menstruaţia dureroasă, sindromul intermenstrual și sindromul premenstrual.

Menstruaţia dureroasă=dismenoree, este o tulburare de sensibilitate manifestată ca un sindrom dureros pelviabdominal şi neurovegetativ legat de menstruaţie.
Dismenoreea se împarte la rândul ei în: dismenoree propriu-zisă (precede menstruaţia), algomenoree (durere concomitentă cu menstruaţia), algodismenoree (durerea precede şi este concomitentă cu menstruaţia).
Dismenoreea, la rândul ei, poate fi funcţională sau organică.
Dismenoreea funcţională este durerea care apare chiar de la pubertate. Ea este determinată de mai mulţi factori: anomalii ale muşchiului uterin (uterul mic infantil asociat deseori cu retroversie uterină), factor hormonal (prezenţa ovulaţiei), distonia neurovegetativă (prezenţa migrenelor, lipotimiilor, manifestările de spasmofilie, tahicardie, greţuri, vărsături, leucoree apreciabilă), psihicul.

Dismenoreea organică este asociată cu unele boli: endometrioza, stenoze ale colului uterin, infecţii genitale, sterilete.
Tratamentul dismenoreei funcţionale este complex şi poate să fie stabilit doar de către medicul ginecolog; poate să fie medical sau chiar chirurgical. Tratamentul medical vizează tulburările hormonale (prescris de către medic), alături de unele măsuri generale: repaus fizic la menstruaţie, sedative uşoare (diazepam), antispastice (scobutil, no-spa), antiinflamatoare (indometacin), psihoterapie, acupunctură. Tratamentul dismenoreei organice vizează tratarea cauzei ce a determinat durerea.
Sindromul intermenstrual este o tulburare de sensibilitate care apare în perioada de mijloc a ciclului menstrual, între a 12-16-a zi asociind la durerile pelvine o hemoragie în cantitate variabilă şi tulburări neurovegetative (cefalee-durere de cap, palpitaţii, tulburări digestive, mastodinie-dureri de sâni, lipotimie-leşin). Formele minore nu necesită tratament, eventual antialgice banale (algocalmin), antiinflamatorii (diclofenac - tablete sau supozitoare), sedative, repaus fizic şi sexual. Cele mai zgomotoase impun tratament riguros stabilit de către medicul specialist.

Sindromul premenstrual este format dintr-un cortegiu de manifestări ce apar îna-inte cu o săptămână şi dispar la apariţia menstruaţiei sau în primele zile ale acesteia. Se caracterizează prin:
- semne mamare (dureri de intensităţi diferite, tensiune la nivelul sânilor, sâni măriţi de volum cu nodozităţi mamare),
- congestie pelvină (dureri abdominale, balonare, tensiune la nivelul abdomenului inferior, greţuri, vărsături),
- tulburări psihice (iritabilitate, anxietate, depresie, melancolie, scăderea concentraţiei, a motivaţiei, a autocontrolului, modificări de libidou, tulburări ale mirosului).

Acestea se însoţesc de cefalee, migrene, edeme, jenă respiratorie, herpes, polakiurie, dureri articulare, crampe musculare, acnee.
Tratamentul este variabil în funcţie de intensitatea simptomelor. Pe lângă vitamine (B,E), sedative, antiinflamatoare, antispastice, este necesar uneori un tratament hormonal bine stabilit de către specialist. Tratamentul nu trebuie luat după ureche. De exemplu cotraceptivele orale pot să fie administrate, dar ele nu sunt suficiente pentru că elimină doar simptomele dureroase nu şi pe celelalte.
De aceea, de fiecare dată când vă întâlniţi cu aceste semne este bine să consultaţi un medic.
Vă stau la dispoziţie pentru răspunsuri la telefon 0724745846, Dr. Dobre Ştefania, medic primar obstetrică-ginecologie, Craiova şi Balş



Te-ar mai putea interesa:


Comenteaza
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume*:
Email:
Comentariu*:
Cod de verificare:
Introduceti codul de mai sus:
 
Revista lunii. Descarca format PDF 8 martie - 8 aprilie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  2 anul 5
Revista lunii. Descarca format PDF.22 ianuarie -22 februarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 5
.
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 decembrie -17 ianuarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  12 anul 4
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 noiembrie-17 decembrie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  11 anul 4
.
Revista lunii octombrie - descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  10 anul 4
Revista lunii septembrie descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  9 anul 4
----
Revista lunii iunie- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  6 anul 4
----
Revista lunii mai- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  5 anul 4
Revista lunii aprilie - format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  4 anul 4
Revista lunii martie format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  3 anul 4
Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 4 Revista lunii decembrie- forat PDF

http://www.tvoltenia.ro/