![]() |
![]() |
![]() |
trimite pe e-mail | tipareste articol | comentarii |
Toată suflarea românească a stat zilele acestea cu ochii bulbucați la nunta Biancăi Drăgușanu. Pentru cei care nu o știți, va spun ceva: n-ați pierdut nimic! S-au tocat tone de semințe, s-au băut râuri de suc de la TEC, s-au făcut găuri în fotoliile din sufrageriile gospodinelor care și-au parcat posteroriul în fața micilor ecrane, sistemele de telefonie mobilă au fost date peste cap din cauza milioanelor de români care s-au sunat între ei ca să comenteze nunta mileniului. A fost un eveniment mult așteptat de români, au curs râuri de cerneală în presă, mai ceva ca atunci când a luat Nadia Comaneci 10 la Montreal. "Rochia, ai văzut rochia? Ce mișto a fost! Și Slav, ce tare a fost îmbrăcat! Și ce mâncare au avut la nuntă! Ficăței înfășurați în bacon! N-am mai mâncat din 1989 așa ceva! Ai văzut și Nicoleta Luciu ce sexy a fost? Dar nu l-am văzut pe bărba-su! O mai fi cu el?" Cam acestea au fost comentariile a doua zi după marele, magnificul eveniment monden! Între timp, s-au întâmplat niște lucruri drăguțe în țara asta pe care nu le-a sesizat nimeni! Tot înainte!