trimite pe e-mail | tipareste articol | comentarii |
”Iubirea e ca o partitură a vieții, dacă nu o ai ești un afon în corul omenirii”
Originară din Târgu-Jiu, Roberta Crintea pornește la drum prezentând cântecul din banat, având o voce gravă, bogată în inflexiuni inconfundabile. Crește într-o familie frumoasă, alături de fratele ei, petrecându-și cei șase ani până la plecarea la școală alături de bunici, cei care o iubesc mai presus de orice. Se bucură de o copilărie frumoasă și plină de dezmierdări, ea fiind personajul principal al familiei încă de mică. Azi solistă a Ansamblului Artistic Profesionist Doina Gorjului, ne prezintă dragostea pentru port și cântec bănățean în forma pe care s-a străduit de ani buni s-o dea existenței sale. Un om pe care te poți baza, cu credință în Dumnezeu și cu atitudine artistică aparte, cucerește în scurt timp inimile iubitorilor de folclor, aducând melodii de o autenticitate ireproșabilă realizate cu seriozitate maximă.
Carolina: Cine ți-a adus satisfacții în viață?
Roberta Crintea: Cântecul, desigur, nu aș putea trăi fără el, iar viața mea nu ar putea fi la fel de frumoasă, tumultoasă și specială dacă nu l-aș avea. Copilul meu constituie o altă realizare a sufletului și a vieții mele.
Carolina: Unde se îndreaptă muzica populară?
R.C.: Văd cu ochi critici mulți care o iau într-o direcție greșită. Sunt conservatoare și păstrez cu sfințenie portul românesc, autenticitatea melodiilor și a textelor. Mi-am trasat o limită pentru a nu da de dragul succesului în ridicol.
Carolina: Noua generație de populari vine tare din urmă. Cum priviți tinerele talente?
R.C.: Noua generație vine ca o adevărată forță iar cei talentați cu siguranță vor face cinste cântecului popular adevărat. Ambiția și perseverența face din tinerele talente o nouă generație de artiști. Îi apreciez pe cei care pun accentul pe autenticitate, simplitate și pe frumos.
Carolina: Ai schimbat ceva în viața ta, ai regrete?
R.C.: Da, ele vin crescând valoric și, ca și om aș schimba un pic din anii tinereții, i-aș consuma mai intens, mai atentă, aș vrea să beneficiez de acești ani în care ești perfect, în care trăiești frumos și în care totul este permis. Am regrete, n-am făcut multe lucruri la momentul potrivit, nu e târziu, dar altfel le trăiești foarte tânăr fiind.
Carolina: Ai făcut foarte multe turnee? Cum ți se par românii din diaspora?
R. C.: Am făcut foarte multe turnee în țară dar am și câteva ieșiri pe scenele Europei,urmând ca în viitorul apropiat să merg să cânt românilor din Australia.
Am întâlnit oameni care nu au uitat nimic din graiul, portul și jocul românesc, avizi de doina bănățeană și cu dor de țara pe care au lăsat-o din diferite motive.
Carolina: Moștenești cântecul?
R.C.: Talentul îl moștenesc de la mama mea dar l-am cultivat cu seriozitate de-a lungul anilor de școală și mai apoi. El face parte din viața mea, este cu mine, mă stabilizează atunci când simt că mă prăbușesc, îmi dă stare de bine oricând și oriunde aș fi.
Carolina: Cum ai terminat anul? Ești mulțumită de realizările profesionale?
R.C.: Da, sigur că cea mai mare împlinire o constituie finalizarea celui de-al patrulea album al meu de muzică bănățeană cu titlul ”Dragoste-ai plecat”.
Nu demult m-am bucurat de un adevărat regal muzical pe care l-am oferit spectatorilor unui post național de muzică populară odată cu lansarea albumului.
Am 20 de melodii, toate izvorâte din sufletul meu iar în mare parte sunt create de mine, atât text cât și melodie. Sper să se transforme în mici comori muzicale care să ajungă la sufletul publicului meu.
Carolina: Ce crezi despre public?
R.C.: Este oxigenul din viața mea. Îmi face inima să vibreze, îmi dă certitudinea că pot realiza acel vis pe care îl au toți oamenii de carieră. Pentru a ajunge la inima lui am zidit piatră cu piatră, am făcut-o încet dar sigur. Publicul a fost prezent, mi-a dat putere și datorită lui azi am aripi și zbor. Dacă nu iubești oamenii și nu vrei să îi vezi fericiți înseamnă că locul tău nu este pe scenă.
Carolina: Ai costume populare extrem de frumoase. De unde le procuri?
R.C.: Desigur că am, le-am cumpărat în timp din zona de munte a banatului. Sunt cucerită de frumusețea și noblețea pe care o capăt îmbrăcând costumul popular. Pentru mine e sacru iar stilizat nu mi-ar plăcea nici măcar în glumă. Sunt lucrurile cele mai de preț care mă definesc și mă împlinesc ca și artist.
Carolina: Cum e soțul tău, cum îți înțelege meseria? E perfect?
R.C.: Nu știu dacă e perfect dar e iubitul meu, prietenul meu cel mai bun, fanul cel mai înfocat, am crescut lângă el, am parcurs etape timp de 12 ani și mă bucur de prețuirea lui. Fără el poate nu aș fi fost decât Roberta. Nu m-ar trata vreodată altfel decât ca pe cea mai mare artistă. Căsnicia e o artă, trebuie creată în fiecare zi, trebuie să ști să asculți și să comunici pentru a evita stări tensionate, să consumi o anumită energie pentru ca ea să funcționeze la cote maxime.
Încerc să fiu flexibilă, și nu uit să îmi ascult partenerul, părerea lui e esențială pentru mine, știu să mă retrag atunci când simt că e momentul și să mă implic atunci când mi se cere. Căsnicia cere și dramul ei de independență. Încerc să respect asta.
Carolina: Ai un băiat...Spune-mi ceva despre asta.
R.C.: Da, are 14 ani și desigur ocupă o importanță majoră în viața mea, are talentat muzical, sensibil și bun, poate chiar prea bun pentru aceste vremuri de declin adolescentin.
Carolina: Ce sacrificii faci pentru carieră?
R.C.: Nenumărate...Lipsesc destul de mult de acasă, mă ocup de imaginea mea îndeaproape, dar am reușit ca în momentele importante ale celor dragi să nu existe niciun motiv să lipsesc. Mă descurc, sunt o persoană organizată. Ca să fii artist depinde de tine, ca să fi renumit rămâne la aprecierea celorlalți.
Carolina: Ești pasionată de cumpărături? Care e stilul care te definește?
R. C.: Să merg la cumpărături e una din plăcerile vieții mele, ca de altfel a oricărei femei. Cumpăr tot ce îmi place, fără limită. Nu fac rabat de la calitate, iubesc lucrurile scumpe dar le combin de multe ori cu lucrușoare nu foarte scumpe, ca atunci când privesc în oglindă să îmi placă ceea ce văd. Impactul vizual contează mult, apoi se vede cum gândești și câte cărți ai citit.
Carolina: Spune-mi ce crezi tu despre moralitate?
R. C.: Nu am o împărțire clară a ceea ce este moral și ce nu. Fundamental, e bunul simț al fiecăruia ori bunul simț nu poate fi definit. Moralitatea cred că reprezintă opinia generală a societății, ne naștem cu reguli impuse pe care le respectăm fiecare atât cât suntem educați.
Carolina: Ce crezi despre iubire? Știu că îți place subiectul.
R. C.: Dacă există un sens al vieții, iubirea este sensul, dacă nu, ea ar trebui să fie. A iubi înseamnă a trăi viața celuilalt, să uiți de tine și să te dăruiești fără a aștepta ceva în schimb. Nu am o rețetă magică a iubirii dar cred că ea conține dăruire, sacrificiu și rugăciune. Când ea va muri voi muri și eu. Am asemuit-o cu coloana care ține lumea să nu se prăbușească iar dacă gândesc muzical o văd ca și pe o partitură a vieții, dacă nu o ai ești un afon în corul omenirii.
O pot descrie în multe forme...O armonie a două suflete care cântă împreună și sunt convinsă că este o renunțare la luciditate, un interimat al inimii.
Carolina: Spune-mi, muzica ți-a creat o anumită stare?
R. C.: Muzica m-a făcut să evoluez într-un mod în care nu am crezut vreodată că o voi face. Mă cunosc și mă definesc mai bine. Scena e locul care îmi dă strălucire și putere. Când cânt, simt acea fericire despre care vorbeam.
Carolina: Da, chiar, ce te face fericită?
R. C.: Fericirea mea vine din lucruri mărunte, cele cu care te confrunți zilnic. Atunci când primesc un telefon de la un admirator după un spectacol, zâmbetul de fiecare dimineață al copilului meu, starea pe care o am când dorm în brațele bărbatului iubit, atunci când primesc o floare iar lista ar putea continua...
Carolina: Ce porți când nu ești în costumul național? Cum ești în viața de zi cu zi?
R. C.: Mă caracterizează stilul elegant dar mă abat plăcându-mi când și când să mă îmbrac ștrengărește. Îmi place și un trening pe care îl port cu lejeritate în anumite momente dar mă topesc de plăcere seara când mă îmbrac într-o pijama pufoasă.
Carolina: Ai avut parte de pierderi sau de dezamăgiri în viața ta? Cum le-ai trecut?
R. C.: Cine nu a avut? Doar atunci când pierzi începi să înveți să prețuiești ceea ce ai, pierderile unor anumite bătălii te ajută să nu devii ridicol, câștigându-le. De aici dorința continuă de a învăța să îmi construiesc destinul. Multora dintre noi ne este greu să trăim și rolul propriei existente, să nu mai vorbim ce înseamnă să apari în fiecare zi pe scenă, să te naști și să mori, apoi iar să te naști și iar să mori. Am depășit destul de greu momentul, m-am maturizat, am încredere în mine și am găsit echilibrul între ceea ce sunt în interior și ce pot să arăt.
Am plâns, am tăcut dar nu am încetat să zâmbesc și să visez.
Carolina: Te simți vedetă?
R. C.: Sunt artistă! Sunt doar persoana publică prin natura meseriei dar nu spun că nu îmi place să fiu în centrul atenției, nu aș fi eu dacă aș spune asta. Munca e o parte importantă a vieții mele dar totuși nu trăiesc ca să muncesc...Nu fac meseria asta de dragul de a apărea la tv, mă pasionează, vreau să îmi pun amprenta acolo în ceea ce am ales să-mi fie cale. Conștientizez că pentru a avea notorietate e nevoie de luptă, muncă, pasiune și dăruire.
Prietenii sunt ca pepenii verzi, încerci zeci si alegi unul”
Carolina: Ai prieteni? Cum stai la capitolul asta?
R. C.: Prietenii sunt ca pepenii verzi, încerci zeci și alegi unul. Sunt selectivă și nu mă laud cu foarte mulți, dar cei pe care i-am ales vreau să cred că sunt speciali și mi-au fost alături în multe momente de bucurie și declin. Ei sunt cei care cred în mine necondiționat, e un dar Dumnezeiesc să fii înconjurat de prieteni dar și o calitate.
Carolina: Te consideri o femeie frumoasă? Ai frânt inimi?
R. C.: Da, probabil au existat câteva. Frumoasă? Frumusețea e o chestiune de gust și n-aș ști cărui tipar aparțin. Nu am făcut din frumusețe clanța cu care se deshid uși, am încercat să mă impun prin atitudinea și prin felul meu de a fi. Sunt atentă cum arăt, asta făcând parte din imagine.
Carolina: Ești o femeie răbdătoare?
R. C.: La capitolul ăsta sunt deficitară, dar poate am mai multă răbdare ca înainte. Odată cu trecerea anilor observ asta, sau devin răbdătoare de dragul omului pe care îl iubesc și îl vreau cu orice preț.
Carolina: Ce spui despre bârfă?
R. C.: E un subiect pe care aș vrea să îl ocolesc. Îi las pe ceilalți să vorbească despre mine. Urât sau frumos, este modul lor de a gândi. Știu că suntem dispuși greșelii, că luați fiind de val putem spune lucruri pe care le regretăm ulterior.
Carolina: Spune-mi, cât ești de puternică? Sau disimulezi foarte bine?
R. C.: Și una și alta, sunt extrem de sensibilă dar mă pot transforma oricând într-un zid greu de dărâmat. Plâng foarte ușor, lacrima fiind produsul căderilor și suferințelor mele, dar am învățat că nicio persoană nu te poate face să te simți doborât fără voia ta. Sufăr dacă sunt trădată și mințită. Sufăr din dragoste când nu o am sau când o am și ajung să cred că nu pot să o împlinesc. Sufăr când văd că în jurul meu oamenii plâng. M-am lăsat atât de descoperită de dragul cititoarelor și de dragul celor care vor să știe atât de multe despre mine.
Carolina: Ce îți dorești de la viață?
R. C.: Sănătatea e cea care îmi vine în minte prima dată. Un punct forte în cariera mea îl constituie stabilitatea. Aceasta mă face să mă redescopar în fiecare zi, să pot creea, să pot dărui, să fiu om. Îmi doresc ca băiatul meu să ia din ceea ce îl învăț măcar jumătate dacă mai mult nu poate, asta m-ar împlini și mi-ar da siguranța că mâine ar fi un om valoros.
Carolina: Transmite un gând de sărbători cititoarelor Carolinei.
R. C.: Le doresc multă liniște în suflet. Trecem prin vremuri agitate pe care sper să le depășească așa cum încerc și eu să fac. Să nu se dea bătute, să creadă în puterea lor, și să citească în continuare revista CAROLINA. La Mulți Ani cu dragoste și dăruire!