trimite pe e-mail | tipareste articol | comentarii |
Oana Andoni, prezentatoarea știrilor ProTv de la ora 19.00 din week-end a născut prin cezariană o fetiță perfect sănătoasă. Ana Erica a venit pe lume la Clinica Sanador, sub îndrumarea doctorului Roxana Constantin. Are 3,100 kg și 50 de cm, iar prima notă pe care a primit-o când a sosit pe lume a fost 10.
“M-am gândit mult la clipa în care îmi voi putea ține copilul în brațe și pot să spun că este mai mult decât mi-am imaginat. Sunt copleșită de fericire în aceste momente, iar sentimentul pe care îl încerc nu se compară cu nimic din ce am trăit până acum și nu voi uita niciodată momentul în care am văzut-o pentru prima dată. E un sentiment ce nu se poate descrie în cuvinte și sunt foarte fericită că trăiesc așa ceva. Viețile noastre, a mea și a soțului meu, sunt deja mult mai bogate și putem să spunem că suntem pe deplin împliniți” a declarat proaspăta mămică extrem de emoționată.
Oana Andoni este foarte fericită că are o fetiță. “De fiecare dată când m-am visat cu un copil în brațe, mă vedeam alături de o fetiță. Întotdeauna m-am imaginat mamă de fetiță. Dacă primul copil mi-am dorit să fie fată, al doilea poate fi orice”, spune fericita mămică.
Oana și soțul ei nu s-au decis încă cum o vor striga pe micuța lor, însă au două nume din care pot alege. “Ne-am gândit să o cheme Ana, pentru că am vrut să aibă și un nume de sfânt și, în plus, este și foarte apropiat de numele meu. Apoi, am ales Erica pentru că ne-a plăcut mult amândurora și ni s-a părut simplu și frumos.”
Micuța Ana Erica are camera deja pregătită. Ea a fost amenajată în culori calde, astfel încât să fie o cameră luminoasă și primitoare. “Am pregătit camera fetiței încă de când am intrat în 7 luni. Acum totul este gata și e așteptată cu drag acasă!” a spus Oana emoționată.