Halitoza este termenul care descrie mirosul dezagreabil produs prin expiraţie având o cauzalitate localizată la nivelul cavităţii bucale sau la alt nivel al corpului.  Este cunoscută din antichitate de greci, romani sau de cei din cultura islamică.  Nu este considerată o afecţiune propriu- zisă  ci mai degrabă un simptom al unor probleme bucale, sistemice sau  a unor condiţii fiziologice.
Halitoza este o situaţie frecvent întâlnită la adulţi şi unii pot crede că reprezintă un nivel al statusului respirator (respirație urât mirositoare). Afectează adesea interrelaţionarea socială, deoarece majoritatea cauzelor declanşatoare se află la nivelul cavităţii bucale, cel care poate rezolva aceste probleme este medicul stomatolog, iar acesta trebuie să cunoască toate afecţiunile generale care o pot declanşa , stabilirea diagnosticului şi abordarea diferitelor tipuri de halitoză mai ales a celor care au originea în cavitatea bucală.
Cei mai mulţi dintre adulţi, dimineaţa, la trezire, datorită unei uscări tranzitorii a cavităţii bucale (scăderea fluxului salivar), se confruntă cu un miros neplăcut . Acest aspect nu este neapărat patologic (provine de la celulele descuamate ale mucoaselor  şi bacteriile anaerobe) şi dispare imediat odată cu efectuarea periajului. Factorul care dezvoltă halitoza este un compus volatil sulfuros care se regăseşte în aerul expirat şi la rândul lui este rezultatul unui proces de putrefacţie, ca urmare a unor activităţi metabolice ale bacteriilor anaerobe prezente în cavitatea bucală sau nazală. Compusul sulfurat poate fi însă absorbit de fluxul sanguin din anumite zone ale corpului (ficat, rinichi) şi apoi transferat la nivelul alveolelor pulmonare de unde este apoi expirat sub formă de respiraţie rău mirositoare.
Nu există vreo diferenţiere pe sexe,  procentajul de afectare fiind sensibil egal.  Percepţia subiectivă a halitozei poate sau nu să existe (datorită fenomenului de adaptare a senzorilor olfactivi), însă cei din mediul social sunt primii care o depistează.
Cavitatea bucală este locația ideală de dezvoltare pentru bacterii; Spaţiile interdentare, cariile dentare, şanţul gingival, spațiile interpapilare de pe suprafaţa dorsală a limbii funcţionează ca rezervoare bacteriene, însă bacteriile se regăsesc pe absolut toate suprafeţele dentare, incluzând obturaţiile şi lucrările protetice dar şi în saliva şi lichidul gingival. Oricum, primul loc unde acestea se acumulează este partea dorsală a limbii datorită arhitecturii unice care permite dezvoltarea unui  ecosistem extrem de complex, unde substratul nutriţional este excedentar ( deși există peste 600 de specii diferite la nivelul cavităţii  bucale doar câteva specii sunt implicate în determinarea halitozei). Metabolismul celular bacterian foloseşte orice tip de substrat nutritiv, transformându-l în compuşi simpli. Substratul pentru procesul de putrefacţie provine din alimentele stagnante, celule epiteliale exfoliate, exudat  leucocitar, lichidul crevicular, etc.
Compoziţia substanţelor volatile este reprezentată de aproximativ 200 de substanțe printre care, indol, scatol, cadaverină, hidrogen sulfurat, mercaptan, acizi şi amoniac.
Halitoza aşa zis fiziologică este consecinţa unor procese biologice de degradare a unor alimente (în absenţa unei igienizări temporare) sau este dată de anumite diete (alimente cu miros  puternic–ceapa, usturoi, condimente, alcool); chiar şi unele medicamente pot modifica mirosul aerului expirat.
Halitoza patologică poate proveni  din cavitatea bucală mai ales în cazul  unei  patologii gingivale (sângerare,  secreţii purulente), afectări parodontale cu pungi gingivale sau al prezenţei cariilor dentare . Cauzele extraorale (10-20%) au ca punct de plecare, cavitatea nazală, sinusurile maxilare,  zona laringelui, amigdaliană, zona pulmonară (bronşite, pneumonii, abcese  pulmonare, carcinoame pulmonare) , zona gastrică superioară(reflux gastro-esofagian) sau în cazul scăderii patologice a secreţiei salivare. Bolile consacrate în care se sintetizează produşii care determină halitoza şi  care apoi sunt transportaţi pe cale sanguină până la plămâni de unde sunt apoi eliminaţi prin aerul expirat sunt : diabetul, ciroza hepatică, uremia sau sângerări ale tubului digestiv.
În cazul pacienţilor cu diabet există un miros specific, dulceag , de acetonă , pentru cei cu ciroză, mirosul este unul extrem de specific , iar pentru cei cu afectiuni renale, se depistează miros de  amoniac sau chiar de urină in aerul expirat .
Dacă factorul determinat se află la nivelul cavităţii bucale, atunci prind tratamentele stomatologice adecvate şi mai apoi prin întreţinerea riguroasă a igienei la acest nivel, rezultatele vor fi excelente. Dacă există o anumită afecţiune care determină aceste expiraţii dezagreabile, atunci doar tratarea afecţiunii determinante v-a putea avea efectul dorit. Este copilăresc să credem că fumatul sau mestecarea gumei pot fii soluţii corecte pentru vastele probleme dento-gingivale. A masca şi a amâna momentul oportun de tratament este doar o altă alegere proastă!

dr. Cojocaru Melania Olimpia
medic primar medicina dentara
 0740054506