5660 afisari
Florinel Stancu, candidat la CJ Dolj din partea PRO România:„Voi combate sărăcia energetică şi voi conecta la gaze naturale peste 30.000 de doljeni”
publicat in data de 05-08-2020

Suntem cu toţii într-un moment de cotitură pentru comunitatea europeană, ţară, judeţ. Trecem într-o altă eră de dezvoltare. În faţa noastră stau două mari provocări: pandemia de Covid-19 şi relansarea economică. Liderii statelor membre au căzut de acord în această dimineaţă asupra celui mai amplu pachet de relansare economică din istoria Uniunii Europene. A fost aprobat Fondul UE de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, format din subvenţii nerambursabile de 390 de miliarde de euro şi din credite de 360 de miliarde de euro. De acum încolo depinde numai de liderii fiecărei ţări cum vor gestiona sau atrage aceste sume imense pentru relansare şi dezvoltare. Pe lângă fondul de redresare economică de 750 de miliarde de euro, se va alătura şi suma de 1.074 miliarde de euro care vor forma bugetul Uniunii Europene pe următorii şapte ani. Din aceştia, o platformă precum este Greed Deal ne oferă şansa istorică de a fi solidari. Este crucial să fim solidari în aceste momente unii cu alţii. Green Deal este un program gândit de generaţii de cercetători, un program care pune în valoare tehnologia energiei regenerabile, eficienţa energetică, exploatarea biomasei, valorificarea hidrogenului. Ţara noastră se califică în toate aceste categorii ale programului. Ne rămâne doar să ne implicăm şi să cerem banii pentru dezvoltare cu proiecte bine elaborate, bineînţeles. Prin acţiuni ţintite putem gestiona trei mari probleme care ne presează: asigurarea securităţii energetice, reducerea impactului schimbărilor climatice şi al inegalităţii sociale. Pe ultimul aspect vreau să insist cel mai mult. În calitate de preşedinte al Consiliului Judeţean Dolj, voi aplica pentru toate clădirile publice la programul de eficientizare al consumului de energie pus la dispoziţie de UE, deoarece 50% din energie este consumată de clădiri. Ele trebuie să economisească energie şi bani. Iar eu pot şi vreau să fac asta. Cu banii rămaşi investim în oameni. De asemenea, este imperativ necesar să elaborăm un plan de acţiuni privind modernizarea şi dirijarea sistemului de aprovizionare cu gaze naturale a judeţului Dolj şi atragerea de fonduri pentru obţinerea flăcării albastre în căminul fiecărei familii din apropierea conductei de gaze naturale Craiova – Segarcea – Băileşti – Calafat, investiţie de peste 33,5 milioane de lei, precum şi înfiinţarea şi concesionarea sistemului de distribuţie de către UAT-uri pentru a reduce consumul de lemn de foc şi a valorifica gazele naturale naţionale acasă, de către români, de către doljenii care au suferit atât de mult. Îmi propun înfiinţarea unui program de sprijin logistic şi financiar pentru consumatorii vulnerabili din judeţ. Un program prin care familiile sărace să aibă acces la panouri fotovoltaice alături de populaţia de rând. Vom face asta accesând cât mai mult din ce ne pune la dispoziţie Guvernul, dar şi cât mai mulţi bani puşi la dispoziţie prin programele Comisiei Europene. Locuitorii judeţului Dolj aşteaptă de peste 30 de ani servicii adecvate de încălzire, răcire, iluminare şi energie pentru un standard de viaţă decent. Sărăcia energetică apare atunci când o gospodărie suferă de lipsa de servicii energetice adecvate, iar eu îmi propun să subvenţionez racordarea la gaze a instituţiilor publice şi gospodăriilor din Dolj, inclusiv prin ajutoare de la bugetul judeţului pentru procurarea centralei termice, radiatoarelor, ţevilor ş.a.m.d. Toate aceste măsuri vor ajuta la ridicarea nivelului de trai. Construim împreună!



Te-ar mai putea interesa:


Comenteaza
Campurile marcate cu * sunt obligatorii
Nume*:
Email:
Comentariu*:
Cod de verificare:
Introduceti codul de mai sus:
 
Revista lunii. Descarca format PDF 8 martie - 8 aprilie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  2 anul 5
Revista lunii. Descarca format PDF.22 ianuarie -22 februarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 5
.
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 decembrie -17 ianuarie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  12 anul 4
Revista lunii. Descarca format PDF. 17 noiembrie-17 decembrie Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  11 anul 4
.
Revista lunii octombrie - descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  10 anul 4
Revista lunii septembrie descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  9 anul 4
----
Revista lunii iunie- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  6 anul 4
----
Revista lunii mai- descarca format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  5 anul 4
Revista lunii aprilie - format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  4 anul 4
Revista lunii martie format PDF Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  3 anul 4
Vezi varianta electronica a revistei Revista Carolina - Coperta - Numarul  1 anul 4 Revista lunii decembrie- forat PDF