Originară din Vâlcea, tatăl din familiile Croce și Tomaselli, italieni stabiliți în secolul XIX, mai întâi în zona Argeșului și apoi, definitiv, în nordul județului Vâlcea, pe care l-au găsit asemănător cu locurile  de unde proveneau. Au fascinat-o poveștile profesorului de desen despre Michelangelo și Da Vinci și a decis să devină pictor. Azi, are în palmares zeci de expoziții și numeroase premii, dintre care ultimul decernat la Gala Femeilor de Carieră din Oltenia.

Carolina: Sunteți printre cei mai renumiți pictori din România. Cum a început totul?
Angela Tomaselli: Totul a început cu primele ore de desen de la școală. Profesorul meu de desen ne povestea despre Michelangelo și  Leonardo Da Vinci și atunci am hotărât că vreau să devin și eu un mic Michelangelo.
Bineînțeles că părinții nu au fost de acord cu alegerea mea și m-au pus atunci să promit că dacă nu voi intra la Institutul de Arte Plastice, mă voi duce la o ”facultate serioasă”. Destinul a făcut să pot să-mi urmez visul și am continuat cursurile școlii de arte.
Carolina: În perioada comunistă, artiștii reușeau foarte greu să se facă cunoscuți în afara țării. Ați reușit să ieșiți în afara granițelor în acea perioadă?
A.T.: În timpul comunismului era foarte greu pentru artiști să iasă din țară, dar am reușit cu eforturi extraordinare să ajung în Italia, după ce mi-au  făcut  o chemare niște rude. Acolo am avut prima expoziție, la ”Academia Romana”, unde bineînțeles că nu mi-a cumpărat nimeni nicio lucrare.
Carolina: Ați avut expoziții și în țară și în străinătate. Cum vi se pare publicul românesc în comparație cu cel străin?
A.T.: Din păcate, oamenii cu bani din România nu au gustul format și cumpără foarte greu pictură modernă. Trebuie să știți că și în străinătate este la fel, oamenii vin la expoziții din ce în ce mai puțini și cumpără foarte rar. Cu toate astea, majoritatea clienților mei sunt din străinătate.
Carolina: O expoziție personală presupune eforturi financiare imense și, de cele mai multe ori, artistul primește doar aplauze, fără nicio satisfacție materială. Cum ați reușit să organizați atâtea expoziții?
AT: Atunci când se organizează expoziții de grup, este mai ușor, pentru că toți artiștii contribuie la cheltuielile de logistică, cazare, etc. Expozițiile personale sunt pe cont propriu și presupun, într-adevăr niște eforturi colosale. Îmi aduc aminte cu emoție de prima mea expoziție personală care a avut loc în București, la Galeria Amfora, în anul 1974. Apoi au urmat și altele, în țară, dar am reușit să expun și în multe țări din Europa.
Carolina: Cititorii se vor întreba cum ați reușit să faceți aceste eforturi financiare. Care este secretul?
A.T.: Nu există niciun secret. Am avut o slujbă ca orice om pentru a mă întreține. Apoi, am găsit tot timpul metode noi de a câștiga un ban în plus. Am locuit 27 de ani în Galați, unde, mi-a venit ideea să pictez o rochie pe care am expus-o la Fondul Plastic. În scurt timp, cine nu avea o rochie pictată de Angela Tomaselli, nu era în pas cu moda. Am avut un succes imens cu ele.
Carolina: Există pictori care au reușit să facă o afacere din pictură?
A.T.: Știu că există și pictori care și-au făcut case, poate averi, însă să știți că s-au pierdut pe drum, nu au nicio amprentă personală în lumea artei, pentru că au pictat ce li s-a cerut. Cred că eu am ales drumul cel bun, pentru că am decis să  nu pictez ce au cerut clienții.
Carolina: Cum i-a naștere un tablou, aveți nevoie de inspirație, de o stare anume?
 A.T.: Indiferant dacă am sau nu inspirație, mă așez la lucru și încep să pictez. Atunci îmi vine inspirația. Este ca o disciplină, nu trece o zi fără picură, e ca o exorcizare a energiilor negative. Nu sunt o conceptualistă, niciodată nu mă așez la șevalet cu o idee fixată în minte despre cum va arăta lucrarea  finală, și se întâmplă uneori să iasă din lucrarea mea ceva cu totul diferit față de ce mi-am propus inițial. Pictura mea nu este numai joacă, este o problemă de concepție, o acumulare care presupune o sinteză, o elimineare a lucrurilor care nu sunt esențiale. Niciodată nu încep o pictură până nu fac o schiță în prealabil.
Personajele mele centrale  sunt câinii, care exprimă defectele oamenilor, circul politicienilor, și am luat chiar un premiu la Chișinău cu această temă.
Carolina: Ați regretat vreo clipă că ați ales acest drum în viață?
A.T.: Nu. Niciodată nu am simțit vreun regret și tot pictură aș face dacă aș lua-o de la capăt. Am un sens al existenței acum, știu că mă trezesc dimineața și mă îndrept spre atelier unde mă  apuc de lucru. Când te apuci de meseria asta, nu poți să te mai lași.
Carolina: Publicul din Oltenia v-a desemnat cel mai bun artist plastic din 2009 și ați primit trofeul ”Cel Mai Bun Artist Plastic”, la Gala Femeilor de Carieră din Oltenia, eveniment organizat de Carolina. Ați fost surprinsă de alegerea publicului?
A.T.: Nu pot să descriu ce surpriză plăcută a fost atunci când am primit decizia cititorilor revistei Carolina și când am primit invitația la Gală. Știu că urmează ediția a II-a a Galei și voi fi acolo și anul acesta, de data aceasta pentru a aplauda noile câștigătoare.
”Angela Tomaselli nu propune delicate mistere, a căror profunzime stă tocmai în nedezlegare. La urma urmelor, ea nu invocă realitatea imediată, ci realitatea interioară a omului, propria noastră realitate, propria ei realitate”.
Cornel Radu Constantinescu